Sisif în capitalism

Reading time - 4 min.
„Meseriașul din zilele noastre muncește toată viața, zi de zi, îndeplinind aceleași sarcini, iar un astfel de destin nu este cu nimic mai puțin absurd.”

Albert Camus, Mitul lui Sisif, 1942

Exista o credință, în cadrul filosofiei antice grecești, că miturile ar avea „un sens subiacent (hyponoia)”, credință care a evoluat în ideea că, pentru revelarea sensului ascuns, miturile se dedau unei interpretări alegorice. Interpretarea mitului ar fi posibilă în virtutea universalității acestuia, altfel zis, mitul ar îngloba o dimensiune spirituală universală, accesibilă și revelată în spectrul înțelegerii prin interpretare. Nu ne putem decide dacă preluarea mitului grecesc, mai exact a mitului lui Sisif în opera camusiană, avea ca intenție a autorului transmiterea unor „povețe” spirituale sau explicarea mai clară a propriilor idei, cert este că integrarea acestui mit deschide problema interpretării lui nu doar în cadrul operei camusiene, ci și ce înseamnă acest mit pentru noi, cei de astăzi?
Mai mult decât atât, mitul, pe lângă mai multe domenii ale înțelesului, începe să acționeze ca o „punte” de legătură, legând mai multe semnificații, printre care semnificația mitului în contextul culturii grecești, semnificația acestuia în contextul secolului al XX-lea și semnificația prezentă. Mitul ne comunică ceva esențial despre condiția umană, mai exact, o fațetă a condiției umane adusă în prezent de noi, pentru noi. Pentru a-i capta această dimensiune universală, trebuie să transcendem sensul literal al mitului, cu alte cuvinte, particularul și cu aportul imaginației să descoperim un nou sens pentru noi. Operația mintală în cadrul interpretării mitului este una similară meditației asupra condiției umane. Așadar, putem presupune că A. Camus alege să folosească expresia mitică în construcția filosofică a absurdului, pentru că însăși noțiunea absurdului are o potențialitate mitică. Absurdul ni se arată ca o altă față a relației dintre om și viață, dintre intenția lui de a-și descoperi sensul în lume și aspectul tranzitoriu al sensului, imposibilitatea de-al prinde. Mitul lui Sisif ar cuprinde, prin consecință, mai multe niveluri de semnificație: sensul literal care este într-o poziție de aservire față de puterea imaginii, sensul „ascuns” deschis de forța imaginii și care îmbracă veșmântul unui adevăr ontologic și sensul moral, adică despre ce trebuie să facem dinspre proiecția unui viitor.
Revenind la mitul lui Sisif, una dintre întrebările care mi-au părut esențiale în timpul lecturii operei camusiene era – de ce Sisif? Mitologia greacă abundă cu o mulțime de alte personaje și totuși Sisif este cel preferat de către Camus pentru tratarea temei absurdului. Suspiciunea mea este că, în personajul lui Sisif, regăsim cea mai sacră dorință umană﹣de a învinge moartea﹣sau, cu alte cuvinte, de a anula necunoscutul în intensitatea lui maximă. Θάνατος este figura care ne înspăimântă în cea mai mare măsură. Frica în fața morții depășește ca intensitate oricare alt sentiment, iar Sisif a vrut să evite moartea cu orice preț. Mai întâi a înlănțuit-o, motiv din care a ajuns în Hades, iar mai apoi s-a eliberat recurgând la un șiretlic, adică sacrificând chiar și adevărul. Nu e clar dacă Sisif a „vrăjit” zeii sau s-a „vrăjit” pe sine, dar e cert că a recurs la o ascundere a adevărului ca formă de salvare.
Iluzia aceasta o găsim oarecum într-un mod bizar în sânul capitalismul de astăzi. Dacă e să reflectăm asupra lozincii secolului al XXI-lea – Să circule mărfurile! – crezul secolului, atunci toate mărfurile, pe lângă funcțiile lor utilitare poartă cu sine acea „făgăduială de fericire”, vorbind în cuvintele lui Stendhal. Nu e oare, în așa caz, consumatorul fidel un soi de Sisif modern, osândit să-și ducă fantasmele până în vârful stâncii? Cu fiecare nou produs cumpărat, proiect de viață imaginat, profit maximizat, Sisif se amăgește tot pe sine, trăind iluzia unui timp athanatic. „Mitul acesta este tragic pentru că eroul său este conștient”, ne spune Camus. Mă întreb, oare suntem noi conștienți de iluziile noastre?

Bibliografie

Baudelaire, Charles, Curiozități estetice, trad. de Rodica Lipatti, Prefață de Ludwig Grünberg, Editura Meridiane, București, 1971.
Camus, Albert, Mitul lui Sisif. Eseu despre Absurd, trad. de Magda Jeanrenaud, Editura Polirom, Iași, 2020.
Peters, Francis E., Termenii filozofiei grecești, trad. de Dragan Stoianovici, Editura Humanitas, București, 1997.

Sursă poză: acknowledgetheabsurd.tumblr.com
Francis E. Peters, Termenii filozofiei grecești, trad. de Dragan Stoianovici, Editura Humanitas, București, 1997, p. 174.
Francis E. Peters, Termenii filozofiei grecești, trad. de Dragan Stoianovici, Editura Humanitas, București, 1997, p. 174.
Stendhal, „Frumosul nu este decât făgăduiala fericirii”, apud Charles Baudelaire, Curiozități estetice, trad. de Rodica Lipatti, Prefață de Ludwig Grünberg, Editura Meridiane, București, 1971, p. 184.
Albert Camus, Mitul lui Sisif. Eseu despre Absurd, trad. de Magda Jeanrenaud, Editura Polirom, Iași, 2020, p. 165.
Read more

Subscribe to receive insights
on Brand Strategy