CAMP:
un dandysm postmodern?

Reading time - 18 min.
MET Gala este unul dintre cele mai importante evenimente de renume mondial în industria modei. Pentru cei care își mai aduc aminte de viața pre-pandemică, tema evenimentului din 2019 a fost Camp: Notes on Fashion. Curatorul expoziției, Andrew Bolton, și-a motivat într-un interviu alegerea temei făcând apel la rezonanța culturală [1] a stilului camp, descris pe larg de către Susan Sontag în eseul său Note despre Camp. În viziunea curatorului, stilul camp reflectă, în mare parte, tendințele culturale ale societății postmoderne și ne poate ajuta să înțelegem mai bine rolul artistului modern și al artei. Ce înseamnă a fi un dandy în epoca noastră? De ce camp-ul este confundat cu kitsch-ul? Care este legătura dintre dandysm și camp? De ce vrem să fim dandy? Astea sunt, pe larg, întrebările la care voi încerca să răspund în acest eseu.
O intuiție a libertății. Dandysmul - un artificiu elitist
Revoluția industrială și progresul financiar-economic înregistrat în sec. XVIII - înc. sec. XIX reprezintă unii dintre factorii dominanți care au format societatea modernă. În acel fenomen complex al revoluției s-au întărit rădăcinile modului democratic de gândire. Revoluția a constituit o etapă cheie de transformare substanțială a gândirii omenești, a relațiilor sociale și a modului de viață. Dintr-o perspectivă economică, revoluția industrială a transformat „omul-agricultor” în „burghezul modern”, iar saltul economic a pus bazele formării acelei „majorități” sau clase mijlocii care astăzi constituie axa economică a unei societăți democratice. În mod evident, această transformare fizică a lumii și-a lăsat amprenta și asupra gândirii, metamorfozând morala, cultura, arta și modul în care ne raportăm la artă.
Umberto Eco descrie epoca triumfului mașinii drept o perioadă care a aparținut și decadentismului [2], mișcare caracterizată prin apariția unei noi „religii estetice” [3], menite să estetizeze viața în mod excesiv cu scopul de a atinge perfecțiunea. În sânul acestui proces simbiotic, dandysmul a apărut ca un semn de revoltă față de fenomenul iminent al unei culturi de masă, iar dandy-ul și-a declarat viața ca operă de artă și s-a refugiat într-o cetate elitistă a culturii. Astfel, prinzând formă în zorii democrației moderne (începutul sec. XIX), dandysmul s-a poziționat drept o „instituție în afara legilor” [4].
„Democrația nivelează totul” [5], afirmă Baudelaire, iar dandysmul trebuie înțeles ca un act de eroism, menit să salveze și să cultive ideea de frumos și, ca orice act eroic, acesta nu se poate manifesta fără un pic de artificiu, imprevizibil și stofă de artist. În calitate de stil rafinat, accesibil doar unor spirite mai elitiste, dandysmul a instaurat canonul unei atitudini teatrale față de viață, canonul unui „mod de a fi” [6] în calitate de expresie artistică vie. Opera de artă a dandy-ului constă în a se crea și a se prezenta pe sine într-un mod cât mai excentric ochilor care îl privesc, iar această formă de prezentare nu se reduce doar la anumite haine sau un anumit stil pe care acesta îl urmează, ci se coagulează în jurul unei anumite maniere de a purta hainele, o atitudine care reflectă „superioritatea aristocratică a spiritului său” [7]. Dandy-ul, prin maniera sa rafinată de a se raporta la lucruri, transpune în viață starea lui de spirit. El își joacă sinele pe scena vieții. Deviza lui este nil mirari [8], el preferă să se detașeze de mediocrul care inundă societatea. Dandy-ul nu se retrage din societate, din contra, duce o viață socială foarte activă, dar față de preocupările mundane rămâne indiferent asemenea unui „antic” [9], se detașează de banalitate într-un mod accesibil doar unei elite sociale.
Industrializarea rapidă a dat imbold expansiunii spiritului democratic modern prin crearea condițiilor necesare unei circulații libere a oamenilor, ideilor, inclusiv și a gustului. Această circulație liberă, datorită dinamicii sale, a condus în mod inevitabil la o „coborâre a standardelor, în domeniul atât al creației, cât și al consumului” [10]. Față de această coborâre a standardelor, dandysmul s-a vrut oarecum izolat în acel turn de fildeș al artei, detașându-se de cei care nu înțeleg și nu vor putea vreodată gusta arta, deoarece duc o viață modestă sau chiar mediocră. În încercarea de a opune rezistență industriei emergente a „frumosului”, dandysmul împreună cu curentul decadent a condus la o eliberare a artei din canonul epocii și din limitele naturalului. Cu o intenție nobilă de a salva „frumosul”, adică de a-l înălța deasupra mundanului, artiștii au eliberat, de fapt, arta de viață, au descătușat-o de mediul natural care îi impunea o anumită ordine și restricții. Într-o nouă lume a artificialului și a excesului, dandysmul a mers mână în mână cu emanciparea artistului care, din ipostaza de simplu discipol al naturii, se transformă într-un demiurg, inundă viața și arta cu substanța propriei sale individualități.
Într-o anumită măsură democrația modernă a avut consecințe aparent contradictorii. Pe de o parte, a dus la o coborâre a standardelor în creație, pe de altă parte, a condus la o eliberare înălțătoare a artistului, dându-i un nou mediu pentru creație - artificialul, mediu în care artistul crede că poate să atingă perfecțiunea. Dandysmul reflectă astfel capacitatea și dorința artistului de a-și construi și de a-și oglindi sinele sub forma unui întreg estetic, o construcție artificială care tinde să înlocuiască realitatea. În încercarea de a se juca pe sine ca principiu creator, dandy-ul își regizează un rol apelând la un soi de „eclectism estetic” [11]. Dandy-ul nu-și trăiește viața ca atare, ci imită o trăire perfect estetică ce pare lipsită de substanță moralizatoare. El se transpune într-o ipostază de actor în care sursa lui de inspirație este propriul lui gust ghidat de imaginație și dragoste pentru artă. Individualitatea unui dandy ajunge astfel să co-creeze și să mascheze realitatea, impregnând-o cu propriul său spirit.
Un nou dandysm. Camp - joc și mască
În general, originile stilului camp pot fi trasate până la sf. sec. XVII-XVIII, datorită acelei „sensibilități extraordinare a epocii față de artificiu, suprafață, simetrie” [12], motiv din care am putea deriva ideea că atât dandysmul cât și camp-ul au avut același punct de emergență în starea lor originară. Dar stilul pe care îl voi analiza în continuare este atribuit perioadei din a doua jum. a sec. XX, perioadă caracterizată în linii generale de un boom economic și social în contextul revoluției științifico-tehnologice. Ca dandysmul, stilul camp de la mijlocul sec. XX a apărut inițial ca o reacție artistică specifică unei elite sociale, într-un context al expansiunii culturii de masă. Dar, spre deosebire de dandysmul sec. XIX, care a rămas totuși separat de cultura de masă, stilul camp a devenit unul profund democratic, infiltrându-se pe deplin în cultura urbană (camp-ul nu face diferența între „obiectul unic și obiectul producției de masă” [13]).
În Cinci fețe ale modernității, Matei Călinescu afirmă că ceea ce a determinat apariția acestei noi sensibilități a fost popularizarea avangardelor după cel de-al II-lea război mondial și creșterea influenței kitsch-ului în rândul cercurilor intelectuale de la New York. Călinescu sugerează că linia de demarcație dintre kitsch și camp este destul de ambiguă, iar acestea sunt deseori confundate („sub masca unui rafinament ironic, se poate cufunda fără opreliște în plăcerile oferite de cel mai îngrozitor kitsch” [14]). Cu toate acestea, arta camp nu este cu necesitate o artă de proastă calitate, ca în cazul kitsch-ului, deoarece aceasta nu-și pune ca scop să imite într-un mod ieftin obiectele frumoase. Estetica campului se bazează pe exagerare și artificiu, ca dandysmul, plasându-se undeva între „prea bun ca să fie camp” [15] și de prost gust sau kitsch. În general, gustul camp este caracterizat de un soi de opulență, trăsătură ce-l înrudește cu kitsch-ul, dar, spre deosebire de acesta, camp-ul rămâne totuși marca unui gust snob. [16]
Susan Sontag definește această sensibilitate drept „un anumit tip de estetism.” [17] Camp-ul este asociat cu un stil estetic, o manieră artistică de manifestare, în care forma predomină conținutul în cadrul experienței estetice și care prin esența sa se traduce în termeni de „dragoste față de nenatural, față de artificiu și exagerare”. [18] Sontag lansează ideea că acest stil reprezintă un dandysm postmodern [19], camp-ul fiind „răspunsul la întrebarea cum poți să fii un dandy în epoca culturii de masă”. [20] La origine un termen francez, verbul se camper, posibilă sursă etimologică pentru camp, semnifică „a manifesta o atitudine încrezătoare, hotărâtă și chiar provocatoare”. [21] Prin comparație, Oxford Dictionary definește camp-ul drept „un comportament (stil) în mod deliberat exagerat sau teatral” [22], sens apropiat de descrierea realizată de Sontag. Stilul camp este caracterizat de câteva trăsături esențiale: exagerarea și excentricul (Art Nouveau, [23] prin trăsătura estetistă), ironia (accesibilă doar cunoscătorilor), parodia și autoparodia (Drole de drame, de Carné [24]), extravaganța (vestimentația feminină de la începutul sec. XX sau catedrala La Sagrada Familia) și caracterul teatral.
Inițial, camp-ul a înflorit în rândul minorităților sexuale din New York și din acest motiv este și astăzi asociat cu comunitatea queer. Sontag explică afinitatea dintre camp și homosexuali, sugerând că acest stil ar fi fost o formă potrivită de integrare socială, mecanism ce presupune absența oricărei substanțe moralizatoare. Totodată, putem intui că acest mecanism de integrare este și unul de defensivă, de unde și relația subtilă cu ironia, teatralul și seriozitatea eșuată. Gustul camp înseamnă, în linii generale, a nu te lua prea în serios și reflectă o capacitate aproape copilărească de a fi ironic cu sine și cu seriozitatea vieții, prin consecință seriozitatea artei, într-un mod perfect estetizant. În starea lui pură el se manifestă într-un mod naiv, deoarece este impregnat atât de un amestec de exagerare neintenționată, cât și de pasiune cu fantezie necontrolată, pe când într-o formă intenționată sau deliberată, acesta poate adesea să eșueze în kitsch sau în alte forme de artă ca tragedia sau comedia.
Asemenea dandysmului, camp-ul este o formă de estetizare a sinelui și a vieții care nu ține cont de timp. Ambele stiluri se plasează în afara timpului în care se desfășoară, jucându-se și experimentând cu mode ale trecutului. Dandy-ul postmodern prețuiește „instantaneul”, el nu urmărește o linie narativă sau un scop final, ci experimentează cu momentul prezent și caută să-și estetizeze starea subiectivă instantaneu, prin orice mijloace pe care le consideră potrivite pentru artificiu. Dandy-ul postmodern își creează un personaj fictiv, care funcționează asemenea unei măști. O mască nu reușește să oglindească complexitatea naturii umane pentru că o mască se poate schimba foarte ușor. În schimb, ceea ce reflectă în mod direct masca este perspectiva și voința celui care o poartă și o făurește. Prin felul cum alege să se mascheze, dandy-ul postmodern ne arată, de fapt, modul în care el percepe lumea.
Prin joc, înțeles ca „a juca un rol” [25] și ca o absență a constrângerilor morale sau culturale în timpul creației, dandy-ul postmodern eliberează arta de seriozitate excesivă și echivalează viața cu arta, ceea ce a încercat să facă și dandysmul, într-o oarecare măsură. În acest amalgam, naturalul este impregnat de artificial, „bărbatul” și „femeia”, „persoana” și „lucrul” se transformă în însușiri estetice, devin „convertibile”. [26] Camp-ul se joacă astfel cu diferențele tradiționale dintre feminin și masculin, deplasându-le într-un mod cât mai excentric posibil (de ex. rochia expusă în cadrul expoziției Camp: Notes on Fashion, MET Gala 2019 de către Jean-Paul Gaultier, care reflectă o siluetă de femeie din sec. XVIII într-un costum de bărbat din sec. XX). Camp-ul se transformă într-o expresie estetică pură în care stilul (maniera, atitudinea, forma) este mai important decât orice conținut. „Cum” predomină „ce”.
Acest spirit ludic al esteticii camp reflectă, de fapt, ceva profund psihologic despre procesul creativ. Freud sugerează că sursa creativității artistului se află, de fapt, în jocul din copilărie, [27] în care copilul nu face diferența dintre realitate și fantezie și își creează o lume a sa printr-un exercițiu liber al imaginației. Copilul nu ține cont de restricții morale sau convenții sociale pentru că încă nu a reușit să le integreze în conștiința sa. Acest tip de comportament inocent se reflectă și în gustul camp. Artistul alege să dea o proprie interpretare vieții folosindu-se de artificiu și exagerare. El transpune viața în ficțiune și aduce ficțiunea în viață. Exagerând prin stilizare, artistul se detașează de convențional și se eliberează de oricare alte constrângeri decât cele estetice. Într-un context al artificialului, artistul este pe deplin liber să atingă perfecțiunea estetică, jucându-se chiar și cu gustul prost. „Frumosul” se transformă astfel într-o clipă estetică vivantă și liberă de substanță morală sau instituțională, gata să încânte privitorul.
Concluzii
Stilul camp poate fi înțeles ca un dandysm postmodern, deoarece, în mare măsură, are origini istorice comune cu dandysmul, de unde și-a preluat deschiderea față de artificiu și exagerare. Totodată, camp-ul din sec. XX a păstrat câteva aspecte similare importante cu dandysmul secolului XIX. De exemplu, ambele stiluri emerg în calitate de reacții elitiste la perioade fertile din punct de vedere economic și la o expansiune a culturii de masă. Ambele stiluri estetice încearcă să cultive artificialul, să exagereze teatralul, încercând să „mascheze” și să co-creeze realitatea. În fine, ambele tind să se manifeste drept niște estetisme, deoarece sunt lipsite de vreo substanță moralizatoare sau de altă natură decât cea estetică și încurajează, prin consecință, manifestarea deplină și nelimitată a omului artist.

Referințe bibliografice

  1. Hamish Bowles, The Metropolitan Museum of Art Costume Institute Presents “Camp: Notes on Fashion” for Its Spring 2019 Exhibition, în https://www.vogue.com/article/costume-institute-2019-exhibition-camp-notes-on-fashion.
  2. Umberto Eco, On Ugliness, trad. de Alastair McEwenpag, London, Ed. Harvill Secker, 2007, p. 351.
  3. Ibidem, p. 351.
  4. Charles Baudelaire, Pictorul vieții moderne și alte curiozități, trad. și antolog. de Radu Toma, București, Ed. Meridiane, 1992, p. 208.
  5. Ibidem, p. 210.
  6. Barbey D’Aurevilly, Dandysmul, trad. și antolog. de Adriana Babeți, Iași, Polirom, 2013, pag. 19.
  7. Charles Baudelaire, Pictorul vieții moderne și alte curiozități, p. 210.
  8. Barbey D’Aurevilly, Dandysmul, p. 28.
  9. Barbey D’Aurevilly, Dandysmul, p. 71 (nota 11).
  10. Matei Călinescu, Cinci fețe ale modernității, București, Ed. Univers, 1995, p. 220.
  11. Oscar Wilde, „Pană, creion și otravă”, în Dandysmul de B. D’Aurevilly, trad. și antolog. de Adriana Babeți, Iași, Polirom, 2013, p. 151.
  12. Susan Sontag, „Note despre Camp”, în Împotriva interpretării, p. 323.
  13. Susan Sontag, „Note despre Camp”, în Împotriva interpretării, p. 333.
  14. Matei Călinescu, Cinci fețe ale modernității, p. 224.
  15. Susan Sontag, „Note despre camp”, în Împotriva interpretării, p. 321.
  16. Ibidem, p. 334.
  17. Ibidem, p. 319.
  18. Ibidem, p. 317.
  19. v. nota 1
  20. Ibidem, p. 333.
  21. Larousse, https://www.larousse.fr/dictionnaires/francais/se_camper/12561?q=camper#12407.
  22. Oxford Dictionary, https://en.oxforddictionaries.com/definition/camp#h70092977372460.
  23. Susan Sontag, „Note despre camp”, în Împotriva interpretării, p. 321.
  24. Ibidem, p. 326.
  25. Ibidem, p. 335.
  26. Susan Sontag, „Note despre camp”, în Împotriva interpretării, p. 322.
  27. Ashley Woodward, Aesthetics in continental philosophy, https://www.iep.utm.edu/aes-cont/#H4.

Bibliografie

Baudelaire, Ch., Pictorul vieții moderne și alte curiozități, trad. și antolog. de Radu Toma, București, Ed. Meridiane, 1992.
Bowles, H., The Metropolitan Museum of Art Costume Institute Presents “Camp: Notes on Fashion” for Its Spring 2019 Exhibition, în https://www.vogue.com/article/costume-institute-2019-exhibition-camp-notes-on-fashion.
Călinescu, M., Cinci fețe ale modernității, București, Ed. Univers, 1995.
D’Aurevilly, B., Dandysmul, trad. și antolog. de Adriana Babeți, Iași, Polirom, 2013.
Eco, U., On Ugliness, trad. de Alastair McEwenpag, London, Ed. Harvill Secker, 2007.
Larousse, Se Camper, https://www.larousse.fr/dictionnaires/francais/se_camper/12561?q=camper#12407.
Oxford Dictionary, Camp, https://en.oxforddictionaries.com/definition/camp#h70092977372460.
Sontag, S., „Note despre Camp”, în Împotriva interpretării, trad. de Mircea Ivănescu, București, Vellant, 2016.
Woodward, A., Aesthetics in continental philosophy, https://www.iep.utm.edu/aes-cont/#H4.
Read more

Subscribe to receive insights
on Brand Strategy